Stefan Grosu

Stefan Grosu  nascut la Braila la 17 ianuarie 1915, urmeaza primele clase liceale la Liceul Unirea din Focsani, localitate unde tatal sau era functionar la Serviciul Masuri si Greutati. Dupa absolvirea cursurilor liceale se inscrie la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Stiinte Fizico-Chimice, obtinand licenta in stiinte fizico-chimice (1937).
Urmeaza in continuare cursurile Facultatii de Electromecanica a Scolii Politehnice din Bucuresti, obtinand diploma de inginer in anul 1941.
In perioada anilor 1937 – 1941 il regasim angajat ca preparator si apoi profesor la scoala Radio din Bucuresti, fiind un apropiat colaborator al profesorului Tudor Tanasescu, cu care a lucrat si la postul de Radio Bucuresti.
Dupa efectuarea stagiului militar (1941-1943) lucreaza ca inginer in cadrul unui atelier industrial nou-creat, Grupul Industriei Romane, unde si proiecteaza si realizeaza transformatoare mici si organizeaza activitatea de reparatii masini electrice.
Este o prezenta activa in inceputurile dezvoltarii industriei electrotehnice romanesti, unde ca proiectant este angajat la Fabrica de Masini Electrice “Dinamo“ Bucuresti – viitorul IMEB – iar la infiintarea Uzinelor Electroputere Craiova face parte din grupul de specialisti transferati acolo pentru a forma corpul tehnic al noii fabrici.
La infiintarea Institutului de Masini si Aparate Electrice Craiova – astazi Universitatea Craiova – obtine postul de conferentiar, predand cursurile de Fizica nucleara si de Electrotehnica, Electrotermie si Tehnica Tensiunilor Inalte.
Din anul 1951 se transfera la Institutul de Cercetari Pentru Industria Electrotehnica, unde va pune bazele Laboratorului de transformatoare, creand o autentica scoala, recunoscuta in tara si strainatate.
Teza sa de doctorat “Solutii noi in utilizarea fluxului de dispersie pentru obtinerea efectului de reactor la transformatoare“, condusa de academicianul Toma Dordea, comunica originale prioritati in ceea ce priveste fluxurile de scapari si posibilitatea ca un efect nedorit in unele situatii sa fie favorabil in altele.
O trasatura care caracterizeaza personalitatea stiintifica a lui Stefan Grosu este creativitatea. Cu 215 brevete de inventii, marea majoritate in domeniul transformatoarelor si masinilor electrice, ramane de departe cel mai prolific inventator din electrotehnica romaneasca, fiind in acelasi timp ctitorul unei scoli romanesti de proiectare de transformatoare de putere. Stefan Grosu a fost un savant ce uimea pe orice interlocutor, prin ingenioasele solutii tehnice si, precum un magnet, atragea tinerii in munca de creatie si ii stimula in a-si pune mintea in slujba gasirii unor solutii tehnice. Iubea mult munca in colectiv.
Inceputul activitatii in industrie il face la Dinamo, unde a proiectat si realizat in general masini speciale. A continuat activitatea la Electroputere, cu proiectare de transformatoare pana la 20 MVA si 110 kV, autentice premiere nationale. A proiectat primul transformator destinat exportului – 2 MVA 60/6 kV- care conform standardului britanic trebuia incercat la impuls de tensiune. Incercarea se facea pentru prima data in tara, era noua si pe plan mondial. Dar impreuna cu colaboratorii sai a gasit solutii originale de realizare a unor scheme de incercare lansand prin aceasta actiune pe Electroputere Craiova pe piata exporturilor de transformatoare, unde si-a consolidat un bun renume. Ca premiera se poate considera si transformatorul de 20 MVA cu reglaj sub sarcina pentru Carbochim.
Marea realizare a lui Stefan Grosu in acea etapa este aceea de a fi creat scoala de proiectare de la Electroputere, recunoscuta pe plan international pentru realizarile sale.
A format generatii de ingineri care au conceput si proiectat toata fabricatia de transformatoare de 110, 200 si 400 kV si puterile de 400 MVA inclusiv si 700 MVA de la CNE Cernavoda.
Activitatea mentionata are un pronuntat caracter de pionierat, determinata de lipsa de literatura de specialitate si de documentatii, dovedind potentialul intelelctual al lui Stefan Grosu si capacitatea de polarizare a energiilor colaboratorilor sai, de inovare, de creare a unei ambiante de angajare a colaboratorilor sai cu curaj in adoptarea solutiilor (de exemplu, angajarea de a realiza transformatoare de 400 MVA/400 kV prin conceptie proprie) o incredere reciproca intr-o atmosfera stimulatoare.
Aceasta latura de “neastampar” in a cauta si aborda noi solutii se reflecta si in cele peste 215 brevete de inventii ale sale. Aceasta atmosfera de inovare a antrenat si pe colaboratorii sai, astfel incat toti colaboratorii si-au inscris numele in unele din brevetele solutiilor lor.
Printre cele 215 se pot cita: Three phase electric motors – SUA, Nr.3358-165;
Schaltspannordung für die wechselstrom Lichtbogenschweissung mit mehren Arbeitstellen – RFG, Nr.1218085; Elektrische Maschinen mit Werönderung des Streufluss – RFG, Nr. 1261.943; Transformator si redresor pentru sudura electrica cu arc (brevetate in SUA, Anglia, Franta si RFG, iar juriul international ii acorda medalia de aur in cadrul Targului International de la Köln; Instalatie pentru sudarea electrica cu arc cu mai multe posturi, brevetata in RFG si Franta, medaliata cu “Aur” la Targul International de la Brno – Cehoslovacia.
Are peste 90 de articole si comunicari stiintifice, unele cu caracter fundamental in stiintele teoretice, din care cateva se disting prin noutatea abordarilor: Efectul tunel spontan – un efect nou in fizica atomica, enuntat de Stefan Grosu, explicatia unor fenomene din electricitatea atmosferica; fluctuatia barierei de potential de la suprafata conductoarelor; noi sisteme de reglaj al transformatoarelor; constructia transformatoarelor aluminiu.
O pasiune deosebita a avut-o Stefan Grosu in a cerceta amanuntit “fluxurile de scapari”. In conditiile in care fluxurile de scapari sunt elementele nedorite in circuitele magnetice, Stefan Grosu a plecat de la premiza de a le considera utile si are zeci de inventii in care elementul de noutate consta in folosirea fluxului de scapari.
De altfel, lucrarea “Cercetari privind fluxul de dispersie al masinilor electrice” a fost premiata in 1972 de Academia Romana cu Premiul “Traian Vuia”, iar teza sa de doctorat deschide seria unor aplicatii industriale de mare valoare.
Stefan Grosu s-a evidentiat si prin activitatea sa de formare a oamenilor, in calitatea de profesor pe care a avut-o.
Era un profesor innascut. Pregatea cu atentie lectiile. Expunerea era totdeauna libera, coerenta si punea un deosebit accent pe interpretarea fizica a fenomenelor. Expunerea era atractiva intrucat era presarata si cu unele “vorbe de duh” avand in o cultura generala bogata si o exceptionala memorie, la care se adauga spontaneitatea, calitati care a facut sa fie iubit de studentii sai si de colegi.
A pus bazele Laboratorului de tehnica tensiunilor inalte, laborator pe care alte centre universitare nu il aveau, avand ca “piesa de baza” un generator Van der Graaf, proiectat si construit sub realizarea sa. S-au putut face experiente de laborator, studiul efectului corona, studiul campului electric, descarcari la inalta tensiune in diverse conditii, presarate cu “povestiri in stil propriu” despre rare aparitii ale fulgerului globular si ipotezele despre originea acestuia.
Stefan Grosu a contribuit din plin la formarea de studenti, care mai tarziu au devenit specialisti de baza, in primul rand la Electroputere, sau cadre universitare, asa cum a contribuit si la formarea “scolii de proiectare” de transformatoare de la Electroputere si ICPE.
Stefan Grosu a ramas in amintirea celor care l-au cunoscut ca o personalitate stiintifica remarcabila, dublata insa de un inalt umanism.
Cu statura sa impozanta, putin adus de spate, mereu ganditor, in momente de concentrare isi aducea la gura una din maini facuta pumn. Era intotdeauna plin de duh, cu replici uneori de o ironie fina, totdeauna constructive si apropiat de oameni.
Nu acorda o prea mare atentie aspectelor administrative. Caracteristica sa cea mai importanta a constituit-o capacitatea de a aborda o mare diversitate de probleme din domeniul stiintific si tehnic, dovedind o vasta cunoastere stiintifica, om de o aleasa cultura universala si muzicala, era comunicativ, putea discuta probleme din orice domeniu.
Fata de posibilitatile reduse de documentare din acea epoca (1950-1970) s-a remarcat printr-un curaj extraordinar de a se angaja in realizarea unor probleme noi.
Stefan Grosu ramane in istoria electrotehnicii romanesti prin originalitatea solutiilor, cultura sa tehnica impresionanta, capacitatea de a-si apropia oamenii si a-i atrage spre rezolvarea unor probleme care, in afara de tehnica, presupuneau curaj.
A murit dupa o zbuciumata existenta si o activitate nu intotdeauna respectata la masura ei, la 14 februarie 1977.